Pape Djiby Ba & Orchestre Afro Suisse – sub conducerea muzicală a saxofonistului și compozitorului elvețian, Matthias Wenger, orchestra fantastică din jurul legendarului muzician senegalez, Pape Djiby Ba a creat o nouă culoare în sfera genului de World Music. Într-un amestec de mbalax (ritm muzical specific Senegalului), Jazz, Funk, Afrobeat, Pop și Rumba, Pape Djiby Ba construiește o poveste cu totul și cu totul specială, iar sunetul său reorchestrat prin îndemânarea virtuozilor de pe scena europeană de muzică clasică și jazz vorbește de la sine… mai ales atunci când chitarele, bass-ul, percuția tradițională africană, instrumentele de suflat, împreună cu vocea profundă a soliștilor creează un adevărat dialog între culturi.
Papa Djiby Ba, amfitrionul trupei și totodată un simbol al luptei pentru emancipare în Africa de Vest, și-a început cariera artistică de la o vârstă fragedă – 14 ani – atunci când singura lui posibilitate de a-și onora promisiunile de concerte, era să se strecoare noaptea din casă pe furiș, fără ca părinții lui nici măcar să bănuiască care este succesul de care li se bucura „odrasla” în sânul comunității locale.
Într-o țară în care să fii muzician nu era întotdeauna un lucru privit cu ochi buni, mai ales într-o regiune în curs de dezvoltare, Papa Djiby Ba a înfruntat cu capul sus toate provocările, greutățile și șicanele epocii, s-a alăturat Orchestrei Naționale (pe care a și reformat-o) și chiar a ajuns să fie recompensat cu titlul de „Cavaler al Ordinului Național al Meritului” de către Președintele Senegalului pentru perseverență și promovarea unui stil muzical inedit care „face cinste și aduce pace în sufletele senegalezilor”. Cel mai mare succes al său, hit-ul „Baliya”, a răsunat în toate discotecile vremii, devenind un reper al muzicii pop a anilor 80 și nelipsind din difuzoarele niciunui eveniment important.
După 13 ani petrecuți la Paris, Papa Djby Ba trăiește acum în capitala Elveției, acolo unde promovează alături de colegii lui europeni un proiect muzical inediat „Dialogurile Culturii” – o invitație la explorarea lumii prin intermediul limbajului universal, transcendental și multicultural al muzicii.
Bogăția discografiei Pape Djiby Ba & Orchestre Afro Suisse, a cărei principală temă, devenită laitmotiv, este valoarea spiritului de conviețuire între popoarele lumii, indiferent de rasă, religie, statut social, poate fi descoperită pe scena Festivalalului World Experience, pe data de 15 iunie, la Casino-Centrul de Cultură Urbană, în Parcul Central.
Între 13-16 iunie, cel mai important festival de World Music din România vine la Cluj-Napoca și va aduce laolaltă peste 25 de culturi ale lumii prin spectacole, conferințe, ateliere și instalații interactive.