“Situația din Mediterana de Est și succesul din spatele negocierilor NATO” și “Comunicarea strategică în relațiile internaționale, cheia către succes”

Cea de-a treia zi a programului de mentorat NATO Youth Academy 2, miercuri 4 noiembrie 2020, a fost marcată, în prima parte, de prezența uneia dintre cele mai emblematice personalități din politica externă românească- Prof. Univ. Dr. Ioan-Mircea Pașcu, care a avut o amprentă decisivă la succesul procesului de reformă instituțională necesar integrării României în structurile NATO. Fost Ministru al Apărării și Vice-președinte al Parlamentului European, dl. Pașcu dezbătut și dialogat despre cele mai recente episoade din Mediterana de Est, despre un posibil conflict pe resurse ce are loc chiar în interiorul Alianței Nord-Atlantice și capacitatea NATO de a media o posibilă conflagrație între cei doi aliați – Grecia și Turcia. Printre lucrurile amintite în expunere principală se numără: un scurt istoric cu privire la destrămarea Imperiului Otoman după primul război mondial, procesul de decolonizare din anii 1960, anul 1989, când odată cu prăbușirea Comunismului, economia occidentală a beneficiat de accesul nestingherit la aceste resurse, situația prezentă a țărilor competitoare prin definiție: Rusia și Turcia. În continuare, a fost amintită relația de cooperare dintre Turcia și Rusia în Marea Neagră, dar și relația de competiție deschisă între Turcia și Rusia în privința Siriei și a Libiei unde ambele părți sunt sprijinitoare a unor facțiuni rivale.
De asemenea, nu a lipsit de la masa dialogului conflictului dintre Armenia și Azerbaidjan incluzând precizările specialiștilor din domeniul cu privire la o predictibilă victorie din partea Azerbaidjanului, conflictul arabo-israelian, ambițiile Iranului. Prezentarea a acoperit și subiecte precum competiție dintre Arabia Saudită și Qatar pentru conducere în cadrul lumii arabe, conflictul dintre Grecia-Cipru-Turcia, situația din Libia, ca o posesoare de resurse importante de gaz și de petrol. Una din concluziile importante de menționat este aceea că Mediterana de răsărit este o zonă care conține numeroase rivalități amplificate, actualmente, de competiția pentru depozitele de gaz descoperire recent în zonă a căror exploatare schimbă dinamica și alinierea tradițională a teritoriului. Printre întrebările din partea participanților amintim:
- Care ar putea fi implicațiile României în cazul unui conflict în zona Mediteranei de Est, având în vedere că Marea Neagră și Marea Mediterană sunt interconectate atât geografic cât și geopolitic?
- Cum vedeți poziția Turciei în NATO pentru următorii 10 ani? Mai poate un stat să facă parte dintr-o alianță atunci când nu este aliniat la valorile ei?
- În ce măsură considerați că România poate fi un actor important în cadrul relațiilor S.U.A și E.U. în plan energetic?
De altfel, la cererea unuia dintre participanți, s-a disecat subiectului cooperării militare dintre Federația Rusă și Turcia, în special pe subiectul sistemului antirachetă S400 Triumf, referitor la implicațiile militare pe care această achiziție îl au asupra relației Turcia-NATO, dar și Turcia-S.U.A.
În cea de-a doua parte a conferinței online intitulată “Comunicarea strategică în relatiile internaționale, cheia către success?” subiectul a fost amplu detaliat de către domnul Radu Magdin, specialist în comunicare strategică, vicepreședintele Strategikon, CEO, Smartlink Communications SRL. Încă de la începutul expunerii, acesta a punctat importanța unei viziuni ecosistemice, o viziune de ansamblu asupra întregului pachet comunicațional. De asemenea, acesta a subliniat faptul că pentru captarea atenției la nivelului unei comunicări de tip strategic, substanța (conținutul) este mai importantă decât comunicarea în sine și a evidențiat faptul că orice comunicare strategica trebuie să aibă un scop.
În plus, a fost punctat faptul că, prioritar, în timpul unei comunicări strategice eficiente, atenția trebuie orientată asupra mai multor factori, printre care: mesaj (cuvintele alese), tonalitate, limbaj corporal și ce fel de canale folosim să ajungem la audiențele în cauză. Câteva subiecte cheie au fost abordate pentru exemplificare. În contextul României, însă, stresul geopolitic nu trebuie subestimat și în consecință trebuie acordată atenție competiției dintre marile puteri, România având un dublu interes pozitiv în Uniunea Europeana, în SUA și implicit NATO. Printre subiectele tratate de către domnul Radu Magdin se numără și auditul de imagine. Cuvintele pot avea semnificații diferite pentru piețe diferite, dar pot fi și credibilizate. De altfel, competiția pentru resurse și comunicarea strategica se pot manifesta vizibil și în spațiul public.
O remarcă făcută cu privire la bătălia comunicațională de către dl. Radu Magdin, a fost despre, ceea ce dânsul a numit, un cerc virtuos în care securitatea este cheia prosperității, însă nu poți avea securitate fără prosperitate. În concluzie, domnul Radu Magdin a prezentat succint câteva dintre tehnicile principale de conturare a mesajului public. În prealabil, participanții au putut analiza diferite aspecte ale comunicării publice din zona studiilor de securitate și relațiilor internaționale pe baza unor întrebări printre care amintim:
- Ar fi trebuit NATO să dubleze comunicarea în perioada crizei deoarece am văzut că anumiți exponenți din conducerea OMS au fost acuzați că ar fi avut legături cu China și China ar fi influențat anumite linii de comunicare?
- Ce linii considerați că pot fi îmbunătățite la nivelul comunicării strategice a României?
- Felul în care a comunicat Guvernul României, în special pe durata celebrelor ordonanțe militare.
În ceea ce privește retrospecția zilei din partea participaților, aceștia au afirmat unanim că au fost încântați de modalitatea de expunere și transmitere a subiectelor în cauză. Mulțumită organizatorilor, ulterior, participanților li s-a oferit posibilitatea de a dialoga și intervieva invitații pentru eventuale completări sau nelămuriri în ceea ce privește subiectele abordate.
Felicitări echipei de organizatori! Cursul a fost foarte bine organizat și structurat. Fiecare zi a adus un plus de informație pe subiecte cu teme de discuție dintre cele mai actuale cu privire la securitatea națională. O multitudine de subiecte clarificate și dezbătute amplu. Un curs de neratat și extrem de necesar oricărui “viitor cadet” în domeniul securității naționale.